dintr-o perspectivă sociologică, Devianța este definită ca încălcarea sau derivă din normele sociale acceptate.Devianța secundară este o etapă într-o teorie a formării identității deviante. Introdus de Edwin Lemert în 1951, Devianța primară se implică în actul inițial de devianță, el a sugerat ulterior că Devianța secundară este procesul unei identități deviante, integrându-l în concepții de sine, care ar putea afecta individul pe termen lung., De exemplu, dacă o bandă angajată în comportament deviant primar, cum ar fi acte de violență, lipsă de onestitate sau dependență de droguri, s-a mutat ulterior la comportament deviant sau criminal legal, cum ar fi crima, aceasta ar fi etapa devianței secundare.
actele primare de deviere sunt comune în toată lumea, cu toate acestea acestea sunt rareori considerate ca acte criminale. Devianța secundară este mult mai probabil să fie considerată criminală într-un context social. Actul este probabil să fie etichetat ca deviant și criminal, ceea ce poate avea ca efect internalizarea individuală a acestei etichete și acționarea în consecință.,Lemert a făcut o altă distincție între deviația primară și deviația secundară. Inițial, este posibil să nu existe un grup distins de oameni „devianți”, dar, în schimb, cu toții ne schimbăm și ieșim din comportamentul deviant și o minoritate sau acești indivizi care încep actele de încălcare a regulilor primesc de fapt atenția celorlalți. În acel moment, o persoană se angajează într – o Devianță secundară și se spune că începe să urmeze o cale mai deviantă sau o carieră deviantă-ar fi un set de roluri modelate de reacțiile celorlalți în situații diferite., Identitatea de sine este vulnerabilă la toate judecățile și criticile sociale și, încă o dată, vedem interacțiunea continuă dintre minte, sine și societate. După cum a arătat Erving Goffman (1961, 1963), atunci când un individ este etichetat cu un atribut social „discreditat”, cum ar fi timiditatea, poate servi adesea ca o marcă permanentă asupra caracterului.