Abstract
sistemul Rift din Africa de Est (urechi) este condus de extinderea și subțierea plăcii africane. Rifting a început în timpul Oligocenului (la aproximativ 30 Ma) și a persistat intermitent prin Miocen, Pliocen și Pleistocen în Holocen. Rifturile sunt invariabil asociate cu vulcanismul intens, iar Africa de Est include una dintre cele mai mari provincii vulcanice ale Pământului. Apariția conurilor active este în concordanță cu un plum de manta cu durată lungă de viață, care ar fi putut întinerit plumul mai vechi de vârstă Gondwana., Activitatea seismică majoră în Africa este mai puțin frecventă, dar cutremurele de dimensiuni moderate pot fi declanșate de defecțiuni active. Trei ramuri discrete ale urechilor sunt recunoscute: etiopian, Albertine și Gregory. Riftul etiopian face parte dintr-o intersecție triplă activă care include Marea Roșie și Golful Aden. Rifting propagat spre sud din Etiopia, formând sincron Vest sau Albertine Rift, ramura cea mai extinsă, și mai mici, Est sau Gregory Rift. Rifting implică trei etape distincte; pre-rift, jumătate-graben și plin graben., Stadiul pre-rift se manifestă prin doming regional și include o fază timpurie a vulcanismului intens. Etapa half-graben include îmbinarea deformărilor izolate în caracteristici liniare. Dezvoltarea unei văi rift, sau plin graben, adică un bloc în jos-faulted închis de platforme rift înălțate pe fiecare parte, este una dintre cele mai interesante caracteristici geologice. Rifting-ul a avut un efect pronunțat asupra geomorfologiei Africii de Est. Modelele de drenaj, inclusiv râurile majore, cum ar fi Nilul, au fost grav afectate., O diferență notabilă între Albertine și Gregory Rifts este că, în timp ce primul conține unele dintre cele mai mari și mai adânci lacuri de apă dulce din lume, acesta din urmă este mult mai arid și se caracterizează printr-un lanț de lacuri alcaline, în mare parte mici și superficiale.